A murit… Trăiască!
Mi-a crăpat vechiul blog. Încă nu îmi dau seama dacă a fost din cauza hostului sau din cauza curiozității mele native de desface și strica tot ce îmi pică în mână. Cert este că nu mai există, așadar măcar provizoriu asta e nou adresă, până îmi găsesc alt host unde să-mi bag domeniul.
Splina mea a fost o divă răsfățată. Din totdeauna a făcut doar ce a vrut ea și a refuzat cu încăpățânare să facă ce îi spuneam eu. Stătea mult în oraș, se îmbăta și făcea scandal, se combina cu tot felul de organe dubioase, ba chiar de multe ori s-a și luat la bătaie cu câte un ficat. Era groaznic… Nu mai aveam niciun control asupra ei, mă simțeam neputincios. Până într-o zi, când inevitabilul s-a întâmplat. Sătulă probabil de certuri și reproșuri, ca orice divă și-a făcut bagajele și a plecat. Pur și simplu… Cuvintele sunt de prisos, dar cam așa s-a întâmplat.
Cuvintele frumoase, florile și bananele au curs pe langă mine râuri. A fost frumos cum oameni cu care nu mai vorbisem de luni de zile mă sunau să îmi ureze ridicare la cer ușoară. Așadar dacă lumea a fost atât de sensibilizat de trauma mea, de mâine vor putea dona cu mențiunea alinarea suferinței, în contul pe care îl vor afla în curând. Accept și valută și oricât vă lasă inima.
Și dacă tot cer donații, caut un designer și un om cu host care să mă ajute necondiționat, respectiv gratuit. Numai bine!