Falca

M-am accidentat grav aseară, iar acum așa lovit cum sunt, vă scriu aceste cuvinte, care sper că nu vor fi ultimele, căci mă doare tare.

Trist probabil că în turul doi avem parte de un alcoolic marinar, care inspiră mai mult milă și un semi-intelectual, cam parvenit, un pic mai mult rârâit și fixat pe tot felul de chestii fanteziste, am plecat să-mi plâng tristețea cu vreun barman la fel de trist ca și mine sau cu o tânără domnișoară, sau cu ambele, sau cu altele. Am făcut eu ce-am făcut, însă întoarcerea a fost aia dureroasă. Știți stâlpișorii ăia mici și drăguți puși pe trotuar cu un scop tare bine definit și anume să nu se urce meltenii cu mașinile lor mari. El a fost atacatorul ca să îi zic așa, cu care, într-un exces de zel, m-am luptat, în timp ce stăteam împiedicat și căzut pe trotuar. Ghinionul face că mă luptam cu propria-mi față pentru că mâinile îmi erau ocupate cu un obiect, al cărui nume nu îl voi pronunța din motive de contravenție. Mă-nțelegi?! Apoi m-am trezit acasă, cu o fată ce mă îngrijea și îmi dezinfecta falca cu after shave că altceva nu aveam prin casă. Acum sunt un mic Scarface, iar lumea se uită la mine cu o combinație între milă și frică, când defapt eu sunt victima stâlpului, ce a rămas tot acolo, teafăr și nevătămat.

Pot totuși să impresionez lumea cu o poveste tare bună, asta e partea pozitivă din tot faptul că mă doare falca! Era singură… Avea vreo 12 ani și ăia vroiau să o violeze! Erau 15, aveau lanțuri, câini și un monstru mitologic cu ei! Cu greu, i-am doborât pe toți și totul pentru a o salva pe biata fetiță prinsă în mâinile lor păroase! A rămas însă monstru mitologic, care prefăcut fiind că e doborât, a invocat ceva puteri divine, s-a ridicat și mi-a dat cu un stâlpișor din-ăla mic peste falcă… Apoi a fugit!

Pe lângă falcă, de dimineață am avut o altă problemă majoră. Trebuia să scapăm de obiectul adus acasă, pentru că îl căutau niște domni, destul de supărați, credem noi. A fost pentru prima oară când, cred că am simțit ce simte un mafiot ce săvârșește crima perfectă! Am adus mașina cu farurile stinse în fața blocului, o parte din obiect, înfășurată într-o pătură am băgat-o în portbagaj, cealaltă am aruncat-o într-un râu micuț și am lăsat-o să se scufunde. Apoi ne-am dus în capătul omenirii, unde tot cu farurile stinse, am aruncat a doua parte din obiect, însă fără pătură căci aia îmi mai trebuia… Ne-am simțit tare ușurați că nu am fost văzuți de niciun martor… Și nu… Nu era un cadavru!!

Cum mă doare falca și îmi place să mă vait nu am mai făcut niciun filmuleț, dar Mono, care bea sau fumează chestii dubioase, e destul de trist acum și îmi dă chestii ciudate prin Facebook-Față de carte!