Suedeza, cocalarul si idiotul

Mai târziu: Am fost informat că al meu blog ar fi nominalizat, din nou, la un fel de caricatura de festival numit foarte sugestiv Roblogfest. Cum orice premiu este binevenit, mai ales dacă îl refuzi, haideți să votăm! Precum în campanii electorale am și o promisiune. Dacă voi câștiga un premiu, promit că mă urc pe scenă și îl voi dona cuiva la întâmplare! Dacă se găsesc și sponsori le voi țipa din toți rărunchii numele și îi voi face cunoscuți în lumea bună.

Sunt nominalizat la două categorii și anume:

~ Cel mai bun blog personal (ca să mă găsiți apăsați un ctrl+F si scrieți Anduu, e mai simplu)

~ Cel mai popular blog.

Pentru a vota trebuie să vă faceți cont, să confirmați parola și să votați. Nimic complicat. Așadar șo pe ei mă!

M-am întors în Cluj, dar probabil nu v-ar fi interesat nici măcar să fi știut că am fost plecat. Lucrurile sunt neschimbate aici, numai eu sunt un pic nedumerit. În rest totul e la fel… Jeg doarme toată ziua și refuză să se activeze, ba mai mult, mai nou s-a oprit și de la mersul la bazin, dandu-mi deci si mie programul peste cap, deoarece mă vedeam atlet in viitorul apropiat. În Janis este același playlist, aceiași oameni, iar în cămin, surprinzător, aceeași mizerie.

Totuși, în lunga mea experiență studențească am descoperit că este foarte interesant să cunoști alte nații, mai exact alți oameni de alte nații, iar în Cluj, națiile abundă peste tot. Nu poți să mergi după bloc să faci ce trebuie să faci, fără să vezi o nație. Fie este un marocan care se uită lung la tine sau peste drum, niște francezi încearcă să te convingă că ei de fapt îți comunică ceva. Este plin de ei și nu pentru că ar fi mai cultural Clujul decât Parisul sau Londra, dar pentru că este mai ieftin. Și uite așa, noi școlim toate națiile pământului, pentru ca mai apoi ei să ne ureze un scump “la revedere”, în limbi străine, evident.

După cum spuneam, doream din tot dinadinsul să cunosc fel și fel de oameni și am avut o ocazie luni seară, când eram evident și deja preacunoscut, în Janis, unde încercam să mă integrez, din nou, la orarul de noapte… Am observat că îmi dispăruse antrenamentul și că devenisem mai casnic, după doua săptămâni de lăfăit acasă. Și așa am cunoscut eu o tânără domnișoară suedeză. Era get-beget, lucru evident de la prima vedere: blondă, înaltă, ochi căprui și zâmbăreață. Nu are rost să mai spun, că fel și fel de masculi feroce au roit în jurul ei, fără prea mult succes însă… Ciudat, sau nu, la ea nu mergeau replicile de genul ”pepușe, vrei un Ciuc?” ”te scot la o shaormă?!” și altele… Deci masculii plecau cu cojonesul umflat. Dar… se face că eu aveam un ceas… Din acela cu curea lată, de îl porți la mână și îți spune cât e ora. Și ea nu avea ceas, și cum la ei în Suedia, lucru aflat din discuții ulterioare, la 3 noaptea se dă stingerea, iar ea a vrut să știe cât este ceasul. “Păi să vezi… Chiar dacă e abia 1 noaptea, aici încă se petrece până vine bodyguardul să te dea afară, că îl așteaptă nevasta”.  A părut tare amuzată de explicația mea. Și uite așa am început noi să ne împărtășim impresiile și să ne dezvoltăm orizonturile culturale. Toate acestea până a apărut marocanul. Nu am nimic cu nici o nație a pământului. Sau nu aveam… Așadar a apărut marocanul și a început el să îi spună, cu accentul său simpatic, cât e de frumoasă, ceva de flori și stele și două trei vorbe despre nemurire. Tipa îl refuza politicos… El pleca, dar se întorcea… Cică mergea la buda și vroia să vadă dacă nu dorește ceva. ”My friend, don’t you have a camel to go to or something?” , ”Shut up Romanian guy, I am talking to her!” , ”From what I see you are not very good at this, but you may keep trying! Saladin maladin!”  I-am spus tipei că trebuie să facă toată treaba in Romanian way. Adică precum orice pițipoancă potentă, care în momentul în care este abordată, te întreabă de mașină. Numai că ea va trece peste faza asta și îl va lua de sus pe marocan, alungând orice urmă de bun simț. Și s-a reîntors marocanul, tipa a încercat să fie cât de româncă putea fi o suedeză, însă fără folos.La un moment dat îi spune marocanului că e ”rude”, se ridică, după ce mă invită în prealabil să dansăm. Și uite așa a rămas marocanul cu ochii în soare, rugându-se la Allahul lui și cerând răzbunare. Nu înțelegea de ce bietul băiat maroniu era așa insistent. În gândul meu, da… stai că încă nu ai cunoscut cocalarii autohtonii.

~~~~~

Că veni vorba de cocalari. Filmulețele mele cică ar fi făcut vâlvă mare prin zonele natele, dar mai ales în cămin, mai exact în camera noastră. Ai mei colegi au fost atât de oripilați că deja începuseră să găsească porecle în stilul caracteristic. După lungi discuții au ajuns la concluzia că aș fi cocalar. De aici și teoria mea că fiecare vede în cocalarul opusul său de neînțeles, ceva genu manelistul pe rocker îl vede drept cel mai mare cocalar, iar rockerul pe manelist deasemenea. Așadar cocalarul poate avea mai multe sensuri, eu îl voi folosi însă pe acela de ”prostovan diferit fără pic de nimic”, iar asta fără să fac pe cineva cocalar, doamne fere! În această situație, în care ei dețineau majoritatea, eu eram cocalarul. Cică nu oricine dirijează o orchestră imaginară cu o surubelniță, mai ales dacă este în izmene roșii. Doar un cocalar face asta… Sunt totuși nelămurit….

 Loading ...

~~~~~

Voi continua astăzi, în ciuda insuccesului anterior, să mă fac de râs în fața mulțimii dornice de scandal, bârfe și prostie. Așadar, după principiul “nu fi trist, fă pipi!”, vă spun că vă înțeleg. Știu că e greu, la tăți ni-i greu! Eu dimineața sunt mai somnoros decât ar trebui să fiu, iar seara mai activ!