Doamna Piezișă și Sfânta Janis

Am ajuns și la facultate. Mi-am cunoscut colegii, deja îi antipatizez pe unii, cărora, precum o lege universală, le place să fie lingăi. Se pare ca fiecare pădure are uscăturile ei, sau lingăii ei. Și lingăii aceștia, care sunt, nu se deosebesc esențial, de lingăul cunoscut până acum, mai puțin evoluat și pregătit, lipsit de upgrade-uri importante, după ar zice amicu’ meu, student la info. În fond este același stereotip: stai în față, aprobă, curăță-l de scame pe ăl’ mare, bucură-te precum un mic imbecil când te bagă în seamă  și cel mai important, stai cu limbuța pregătită și râzi precum un copilaș cu deficiențe mentale de fiecare dată când ăl’ mare se vrea simpatic. Este imperativ și inadmisibil să te abați de la aceste sfinte reguli ale lingăului.

Altă idee…

Se face că în Cluj șoferii de la RATUC, fie că au în grijă un troleibuz, autobuz sau alt mijloc mai neconvețional de transport în comun, organizează niște curse pe ici pe colo… Prima oară acest subiect de interes național, a fost prezentat de Dumnejeg, care prin simțurile sale superioare a putut vedea și mai apoi relata cum niște distinși domni șoferi nu s-au abținut în a face o liniuță cu autobuzele lor, undeva pe o strada lungă din Cluj. Și toate astea cu niște bătrânei pe locurile special rezervat pentru această categorie.

Că tot veni vorba de bătrânei… Ce-i drept nu diferă de cei bătrâni din Brașov. La fel de agitați, tulburați și dojenitori cu copii care merg degeaba la școală și nu învață că vârstei înaintate se acordă prioritate peste tot (de la coada la oloi până la statu’ jos în mijloacele RATUC mai sus menționate). Ba chiar există unii dintre ei care sunt peste măsură de revoluționari. Mă îndreptam precum un student silitor ce mi-s sau măcar încerc să las această aparență, spre facultatea unde ar fi urmat să am un seminar. Ajuns la trecerea de pietoni, unde deobicei stai, te așezi pe bordură și mânci o pită până se face verde, un domn ajuns la o respectabilă vârstă vroia să revoluționeze sistemul de parcări din centrul Clujului. Vroia să lupte pentru convingerile sale, neputându-l opri nici măcar un ditamai polițistu comunitar. Totul a fost foarte direct. Moșu: “Bă, du-te-n gura mă-tii cu bastonu tău cu tot. Paștele tău, bine că amenzi dai, da’ parcări nu faci, băi dobitocule! Organu’: “Domnu’ aveți grijă la limbaj, că vorba aia, poate vă amendez.” Moșu: “Ia mai du-te bă în aia a mă-tii!” Organu: “Poftim? Mai repetați o dată!” Moșu’: “Du-te bă dracului cu uniforma ta și tichetele de amendă!” Organu’: “Băi ciobanule, în gura mă-tii, ai grijă, idiotule!” Și tot așa cei doi distinși domni s-au complimentat vreo 5 minute până s-a făcut semaforu’ verde, moșu’ și-a luat traista cu pâine și legume și a plecat.

Continuându-mi drumu’ am văzut un print ce mi-a captat instantaneu atenția distributivă, de altfel… Cică Janis m-ar vrea în ea. Inițial mi-am zis, bă Janis săraca a trecut în lumea celor drepți de vreo 30 de ani, sau probabil s-a reîncarnat în ceva deosebit. Plus că dacă ar fi fost în viață, ar fi avut de asemenea o vârstă și nu știu… Mai târziu cel de-al șaptelea simț al meu m-a avertizat că Janis este o bombă mai selectă unde se ascultă muzică bună și se bea bine. Așa că seara mi-am propus să-mi fac de cap.

După întâlnirea spirituală pe care am avut-o cu doamna Joplin am purces spre vastele mele apartamente din Hașdeu, respectiv căminu’ 16. Pe drum mi-am făcut o groază de prieteni minunați, al căror nume, din nefericire, nu l-am putut reține, dată fiind starea mea în acele momente de rătăcire.

Și ca un soi de încheiere…

Cică și în Cluj s-ar schimba bordurile. Tare stau și mă întreb unde merg ditamai bolovanii de epocă, care erau înainte pe post de bordură, bolovani culeși, evident din întreaga patrie.

Dă pă net