Pentru că precedentu’ articol a făcut vâlvă în minunată lume clujeană și pentru că numeroși ziariști clujeni au preluat pozele cu potopul, m-am hotărât să scriu în continuare. PS Dragă Janis, dacă dorești să mă mai ameninți o poți face acum pe majoritatea canalelor de comunicare. Le gasesti in dreapta si sunt colorate, poate nu le vezi.
Sunt măcinat pe ‘năuntru de lipsa creeației. Geniile întregii lumi au trecut prin asta. Simt cum timpul trece pe lângă mine și această secetă de idei mă roade la propriu. Am de făcut un anume film, de câteva 3 minute, cu ceva subînțeles și mai prost realizat, să nu se considere că mă laud. Așadar, voi muzelor din întreaga lumea ajutați-mă și veniți la Cluj-Napoca. Am încercat și cu alcool, dar ceea ce alcoolul a considerat inspirat seara, eu mahmur dimineața, vedeam în ideea mea un fel de videoclip R&B cu doi negri ce se ceartă pe o femeie și unul e lovit de mașina celuilalt. Așadar, curmați-mi agonia și lăsați-mă să trăiesc.
Și pentru că vorbeam de muze. Mă amuză mândrele ce se leagănă suav în colțul ringului de dans, își bagă un deget în gură, mâna cealaltă prin păr, încercând să transmită nonverbal : “Băi flăcăule, ești fercheș, hai să ne destrăbălăm”. Și pentru ca grotescul să fie complet, încep să se frece una de alta, uitându-se la tine, apoi se freacă de câte un stâlp, sau o mătură, sau un picior de scaun, nescăpându-ți, însă, privirea. Și când tot văd că tu știi cum merge treaba asta cu seducția și faci, precum un maestru aș putea spune, pe indiferentul, se îndreaptă spre tine cu un mers de lebădă în unduiala vântului și îți aruncă în față un bilețel pregătit temeinic dinainte, cu data nașterii, grupa de sânge, telefonul de urgență și un citat din ceva autor la modă, cum ar fi… Coelho. Foarte frumos! Când primești un astfel de mesaj drăgăstos, parcă ego-u-îți masculin urlă și viața prinde culoare.
Tot din categoria “Zâne”, mă amuză acele stimabile, care sunt tot timpul aceleași și tot timpul acolo la orice concert. Americanii le-au denumit groupies, eu le spun disperate. Și stau ele, dragele, în fața diversului solist al diversei trupe și mișcă suav din buze ca și cum ar știi versurile. Își ridică încet bluzițele să pară experimentate și își arată nurii tinereții, întregului public nerăbdător. Ba mai mult se zbenguie ca niște capre, chiuie la orice exclamație și speră că măcar după ce se va îmbăta tânărul, le va scoate la o ciorbă de burtă să se dreagă împreună.
Sunt nenumărate misterele lumii, dar unul pentru mine este mai mare decât toate și anume, dansul. M-am tot văitat că nu știu să dansez, dar până de curând nu am știut cauza. Acum am aflat-o! Sunt mâinile! Ele, nenorocitele, mă împiedică să fiu un dansator. Pentru că eu când dansez o fac foarte bine doar din picioare, adică bălăngănindu-mă dintr-o parte în alta și țopăind în sus și în jos, dovadă fiind numeroasele poze ce m-au surprins astfel. Ei bine în această mișcare foarte estetică, simetricul este distrus de brațe. Efectiv nu știu ce să fac cu mâinile când dansez. Le țin pe lângă corp ca un babuin și aștept o inspirație care nu vine. De multe ori țin diverse chestii cu ele. Sticle, lăzi, roți de mașină sau pe careva de după gât. Nu merge cum mi-aș dori eu, dar măcar păstrez o aparență că dacă aș avea mâinile libere aș face nebunii pe ringul de dans.
Și cum stau așa cu halba în mână, ca să vedeți cu câtă logică se leagă cele narate mai sus de cele de jos, vine câte un flăcău și dă noroc. Așa cum se dă când bei ceva cu cineva și apoi obiceiul ăsta se tot repetă la fiecare sorbitură. Și cum, printr-un mod ciudat, omul acela-și ține halba, dând noroc cu tine, degetele lui ajung în halba ta. Căci el nu ține halba de mâner, cum se ține ci de margine, iar în timp ce face loc halbei sa se izbească de halba ta, degetele îi intră pentru câteva momente în bere ta. După ce s-a spălat pe degete și a urlat ceva și întoarce la treburile lui.
Și acum ce vă voi spune nu se va mai lega de cele spuse de sus, dar mi s-a părut hilar. Într-un moment de genialitate economică, studiat cu mare precizie și sfătuit de experți în marketing, Boris a cumpărat aer. Cu 2 lei, gura de aer, ca să-și pună în roți. Și uite așa aruncă el banii-n vânt.
Fiind vară, vă dau un sfat, căci eu am trecut prin el. Deși aveți impresia că detergentu-i degeaba și că apa din mașina de spălat face toată treaba, nu-i așa. Detergentul chiar trebuie folosit când îți speli rufele. Căci altfel, put mai tare decât o făceau înainte.
In Ungaria cică ar fi plouat cu broaște. Întreaga omenire este panicată că vine potopu’, dar specialiștii ne liniștesc. Cică e din cauza tornadelor. Omenirea este acum și mai panicată! Plouă cu broaște și mai sunt si tornade! Păziți-vă băbuțelor, Mniezo vine după voi! PS Si nu mă întrebaţi de borhoz că habar n-am ce înseamnă. Suna bine, are o pronunţie deosebit de sugestivă pentru ce vroiam eu să spun.
Mă amuză teribil frustrații vârstei de mijloc, ale căror neveste, prea preocupate să le facă micii și tocănița zilnică, omit nevoile sexuale ale frustraților patruzeciști. Așa ajung bieții să atenteze la frăgezime studențească. Mai trist este că se întorc acasă cam cum au ajuns… Cu ștromeleagu-n mână uitându-se la o poză din tinerețe a nevestei, pe când nu era obeză, își vedea buricul și nu știa nici măcar să prăjească un ou. Măcar acum face tocăniță bună.
Vă voi povesti despre cum draga mea Janis, a devenit o mare de penisuri. Trecuse mult timp de când nu am mai fost pe la ea. Aseară am rămas scârbit, iar pedeapsa divină nu a întârziat. Cică era seara fetelor, chestie branduită de ceva experți de-ai lor. Și uite așa în loc de un harem de virgine, am avut parte de o îmbălsămare de feromoni. Da feromoni din-ăia trecuți de prima tinerețe, cu nevastă, doi copii idioți și fără bani de divorț. Tot așa de la suedez minunate s-a ajuns la nord-clujence, de prin gherla, dornice să vadă și ele o reședință de județ, defapt mai bine spun: să vadă un oraș. Era evident că gherțoii au fost primii ce au simțit mirosul fraged de fetițe tinere și au venit în hoarde, că poate-poate văd și ei o țâță. Și uite așa a ajuns muza noastră, un butoi spermal comunal în care nu voi mai călca prea curând. Defapt nici fizic nu cred că voi mai putea călca pe acolo, căci o pedeapsă divină s-a abătut asupra acelui loc. Janis a fost inundat. Toată putoare și desfrânarea au fost spălate la propriu cu propria lor mizerie provenită din canalizarea, sătulă și ea probabil de atâta scursură. Și curgea apa în Janis de zici că era Amazonu’ de la subsol. Vă pun și poză cu Janis inundat, dar doar de la începuturile potopului că mai târziu am fost prea preocupat să nu mă înec.
Nu am înțeles niciodată Twitterul, femeile nebune și răcelile vara, dar cu toate acestea am avut parte de toate în ultima perioadă. Și totodată nu am înțeles niciodată de ce aerul condiționat vara, costă mai mult decât gazul iarna. Sunt, însă, doar niște dileme de-ale mele, de la căldură, stres și bere probabil.
Când eram mic o babă m-a observat când eram afară și a urlat după mine că nu am voie cu bicicleta pe trotuar. Mi-a distras atenția, am căzut și am dat cu capu’ de bordură. Am zăcut acolo leșinat până când m-am trezit de putoarea ce venea din gura babei. Urla la mine să mă trezesc că nu are de gând să mă plătească lu maică-mea, care la cum o știu probabil ar fi secționat-o în bucățele mici, pe babă, și ar fi făcut-o hrană de porumbei.
Tot când eram mic o babă mă certa că eram prea înalt să mă joc cu copiii. Îmi spunea că să mă duc altundeva în cartier să mă joc cu alții mai mari, că altfel dracu’ știe poate îi mâncam pe ăia mici. Ba mai mult după ce m-a făcut mare și vlăjgan, mi-a zis ca am coloana strâmbă și că de aia stau cocoșat. Panicat, m-am dus la mama și am început să plâng. Eram convins că nu o să mă iubească vreodată fetele pentru că sunt prea strâmb. S-a dovedit peste ani că eram, într-adevăr, strâmb, dar fetelor se pare că le-au plăcut dintotdeauna lucrurile abstracte, nesimetrice. Dar să revin. Și m-a dus mama la doctor, mi-a zis că sunt strâmb, m-a trimis la bazin unde am făcut otită, iar apoi am fost internat în spital, unde o stimabilă doftoriță îmi băga ceva aspirator în nas să îmi tragă puroiul. Făcea chestia asta de vreo 3 ori pe zi. Mai târziu s-a gândit că puroiul vine de la măsele și mi-a scos toate măsele de lapte din gură. Eram la fel ca baba, din cauza căreia treceam prin toate ăstea, fără dinți și fără proteză. Când am ieșit din spital mi-am promis răzbunare. Spartul unui geam nu a fost sufficient, se pare, pentru subconștientul meu. Peste vreo doi ani, când eram în culmea vieții mele fotbalistice, aveam vreo 13 ani, am tras cel mai puternic șut din scurta mea carieră, cu cea mai grea și cauciucată minge. Problema a fost că mingea s-a dus direct în mecla unei babe ce își căra cartofii de la piață și a avut ghinionul să se pună între mine și poartă. După mult plans și puțin leșin, baba și-a revenit și a continuat să meargă ca un penguin beat. M-am simțit răzbunat atunci deși eram conștient că biata bătrânică nu merită să își piardă proteza într-o astfel de situație, pentru greșelile unei compatrioate. Așadar babele mi-au influențat viața foarte mult. Și nu degeaba le-am blamat eu, pentru că sunt într-adevăr diabolice. Mă simt eliberat acum.
Sunt foarte fericit de câteva zile când am observant că numele îmi apare la recomandări pe google. Mamă, mamă sunt celebru! Nu mai am nevoie de banii, de acum ei vor curge precum gâștele pe heleștee. Acum simt că am un scop și dacă până și mărețul google, preafericit și prealămurit m-a găsit, ba mai mult, m-a și recomandat inseamnă că am ajuns undeva sus de tot. Evident că nu mă pot culca pe o ureche căci nu ar fi frumos și aș cădea de pe culmile gloriei precum Napoleon în plină ascensiune.
De vreo 2 luni, oficial vorbind, lucrez și sunt deci responsabil. Nu mai preacurvesc și beau rar, cu ocazii speciale, când se întâmplă să preacurvesc, nu este vina mea căci alcoolul schimbă oamenii. Nu îi schimbă neapărat într-un mod rău, ba chiar de multe ori îi face mai buni. Eu de exemplu având un fizic impunător sunt mai imobil când vine vorba de dans. Alcoolul mă face foarte elastic, dar cred că am mai spus asta. Și după cum spuneam lucrez la un proiect mai măreț decât Marele Zid Chinezesc. Se numeste Booha.ro. Facem o grămada de lucruri frumoase acolo. Poze cu diverse stimabile, filmulețe cu diverși stimabili, mișto de anumiți umflăței și voice-over-uri complicate. Vă invit să vă dați cu părerea. Suntem la început, dar tare ambițioși.
Și nu este o concluzie pripită, vreo generalizare sau ceva asemănător. Este adevărat, văzut, studiat și dovedit! Un fapt! La fel cum norul ucigaș nu ucide, ci doar se plimbă, ploaia sa nu este defapt lavă topitoare, iar Island în-afară de pește se pare că exportă și fum. Pentru a lămuri problema.
Într-o tulbure seară de sâmbătă, neavând loc în nicio bodegă să ne destrăbălăm, am plecat spre Viena. Doi chiloti de schimb, trei ciorapi, un pateu si o rudă de salam. Apoi niște saci de dormit, o datorie și un sentiment de “bă nu cred ca e ok” ce dispărea odată cu apropierea de graniță. La Bors am fost “bagaj control”-izați de o tânără unguroaică, chiar porno i-aș putea spune, am poposit în Budapesta sperând că vom găsi măcar vreun rest din faimoasă industria porno. Tot ce am găsit a fost un sex shop închis, deci acțiunea se poate clasifica, indubitabil, neproductivă. Apoi ne-am trezit blocați și rătăciți în Viena, printre maratoniști și oameni urâți. Ne-am plimbat până am început să ne simțim și să ne comportăm ca niște femei gravide, am mâncat un cârnat și am fost la ceva petrecere câmpenească. Ca și românii, au și ei micii lor, numai că sunt cârnați și au cașcaval în ei, tot bere la pet consumă, dar nederanjați de nimeni pe stradă și da, au și ei cocalarii lor dubioși. Într-un final ne-am retras în ceva pub irlandez, apoi în ceva hală electro, iar la final, deși ne-am fi dorit să ajungem într-o bodegă autentică, am eșuat lamentabil. Era închis. Neavând bani măcar să putem sta pe treptele vreunui hostel ne-am gândit să găsim o parcare laturalnică, undeva pe malul Dunării, într-o peșteră dacă s-ar fi putut, unde să dormim precum niște prunci proaspăt extrași. Ghinionul a fost că… Nu am găsit Dunărea… Am văzut în schimb trei ieșiri diferite din Viena, vreo 2 gări, Ferentariul lor și alte atracții locale. Îndatorați, triști, dar cu focul în suflet ne-am decis să plecăm, nu înainte de a face ceva poze cu statui, garduri, intersecții, blocuri renovate, străzi fără gropi și un pitic incredibil de imobil. Poze găsiți acilea.
Nu am înțeles niciodată rostul “pardonului” de după râgâit său pârțâit. De cele mai multe ori, prin simplu fapt că îți ceri scuze atragi mai mult atenția dacă nu ți-ai cere scuze. Adică râgâitul poate fi atât de subtil încât trece neobservat chiar și de cele mai fine urechi sau mirosuri. Plus că ești foarte ipocrit, spun unii. De ce ți-ai cere scuze pentru ceva ce, evident, nu îți pare rău. Căci dacă îți părea nu o făceai și așa mai departe.
Acum ceva timp am cunoscut un suedez. Nimic neobișnuit până aici, doar faptul că era, hmmm… Cum să formulez pentru a nu fi acuzat, pe nedrept bineînțeles, de rasism, xenofobism, fascism și altele… Ah da… Era negru! Legendele spun că în Suedia ar trăia doar blonzi, blonde și doi-trei roșcați. Ce este și mai interesant este că și părinții lui erau la fel de suedezi și la fel de negrii. Bietul lor strămoș ce a debarcat pe coastele acelea întortocheat acum câteva secole, împreună cu prietenii săi vikingi… Vă dați seama cât mișto au făcut ceilalți vikingi de el?
Ca sa va faceti o idee.
Moral și din punctul de vedere al bunului simț nu este frumos, după cum spun bătrânii, să îți faci nevoile altundeva decât în toaleta ta proprie și rar prin altele publice. De ce de fiecare dată când un copilaș este supus la pedofilii de către ai săi părinți, fiind dezbrăcat și lăsat să urineze sau să defacheze în l0curile publice multi oameni se opresc, pun un zâmbet drăgăstos pe față și spun “Oooo! Sărăcuțu… Nu se mai putea ține! vaaai….” Ăia nu sunt tot oameni ce trebuiesc învățați să nu își facă nevoile pe unde apucă?!
Iar voi mișeilor, vă știți voi care, mă mai sunați vreodată doar când aveți nevoie de ceva după ce luni de zile nu ați dat niciun semn de viață, să știți că am să arunc spre voi cu cuvinte grele despre mame, neam și tot ce aveți voi mai drag, iar apoi vă voi închide fix în nas, pentru a vă suna eu și a vă arunca aceleași cuvinte grele din nou. Dacă mă plătiți, bineînțeles, discutăm altfel.
A ars Janis Stuf, nu sunt tocmai fericit, dar nici macar nu sufar, toate acestea intâmplându-se între timp. Tot între timp colegii mei de apartament, printr-un plan mișelesc s-au gândit să fugă în Țara Mamă Maghiară, lăsându-mă pe mine și Boris destul de îngrijorați și să aflăm tocmai de pe Facebook că ei se destrăbălează cu unguroaice.
Spuneam de mărețul Janis Stuf, parte corporatistă din tot Janisul, care după cum ați aflat de pe la știri și prieteni de beție, a ars. A ars frumos, cu o flacără colorată, fapt ce le-a stârnit imaginația feluritor oameni. După bancurile cu Bulă, au apărut bancurile cu Geoană și mai apoi cu Janis. Stuf. Noi ne-am rezumat la poze. Și după ce am fugit printre polițiști, ne-am strecurat pe lângă spital și am fost alergați de câini înfometați am reușit să obțin poza cu locul incidentului. A fost emoționant. Intitulata sugestiv “Ne-o ars stufu-n mână”, o puteți găsi și pe Facebook.
Numeroase persoane, inclusiv taică-miu mi-a spus că scriu mult despre nimic. Nu ca un reproș, dar cică aș avea un fel de dar de a scrie despre un subiect insignifiant foarte mult. Trebuie să recunosc fără modestie că este cam așa. Îmi pare rău pentru aroganță. Ultima oară mi-am dovedit treaba asta într-un examen, unde habar n-având despre subiectul propus am început să scriu tot ce îmi venea în minte referitor la fiecare cuvânt din enunț. Am vorbit de la situație politică, revoluție industrială, până la falsa spiritualitate a pensionarilor din ziua de azi. Era un examen la o materie numită comunicare mediatică. Am luat 8. Nu știu dacă să fiu fericit sau să mă bucur. Oricum, facultatea este foarte serioasă, vă garantez.
Stând singur, într-o seară, încercând să îmi găsesc rădăcini și înțelesuri filozofice am ajuns la o concluzie revoluționară aș putea spunea. Viața îi precum spectrul de colori din fața ochilor. Evident spectrul ăla depinde de multe elemente cum ar fi momentul zilei, mai exact lumină, obiectele pe care le privești si altele. Culorile acelea pot fi când mai închise, când mai deschise, la fel cum de multe ori mult iubita viață poate fi când luminoasă, când întunecată, iar daca în cale îți apare un obiect luminos sau pățești ceva luminos, totul se schimbă. Dacă mă înțelegeți. Este oarecum, nu garantez însă, logic. Așadar, de ce nu poate fiecare să își regleze spectrul culorilor cu niște ochelari de soare sau poate cu lentile colorate, care îți vor oferi o oarecare normalitate. Hmmm…
Eu am descoperit o oarecare fantezie față de vedete, popularitate, filme și chestii de genul. Nu neapărat Hollywood, dar pe acolo. Mi-am propus, într-un moment de răscruce că voi ajunge și eu acolo, măcar turist fiind, să văd și eu dacă e la fel cum se spune pe ProTV. Că poate este, poate nu este, dar trebuie să mă conving. Până atunci am început să fac postere ca orice copil mic ce se visează star și își face un colaj cu el și idolul său din tinerețe. Ei bine eu nu fac colaje, dar le puteți vedea aicișa. Unele îs mai bune, altele mai rele, eu le-am pus pe ultimele mai jos. Cica eu cu El Boris în Boondock Saints și doar eu în Pulp Fiction.
E cam plictiseală în Brașov, iar astăzi după ce am muncit ca un iobag toată ziua, seara, în loc să salvez, într-un moment de rătăcire am pierdut tot ce lucrasem, am luat-o razna și mi-am aruncat laptopul de perete. Se pare că e mai rezistent decât pare.
Sunt destul de nostalgic și cam trist. Mă plictisesc atât de tare în Brașov încât am început să mă gândesc la locurile minunate și călduțe din Cluj-Napoca. Cu toții trebuie să avem un loc din-asta călduț. Unii pe vreo stâncă, alții într-un parc sau unii la vreo stimabilă domnișoară, sub clar de stele cântând la mandolină. Ați prins ideea. Mie îmi place în Booha! Booha ăsta e un bar, în care am fost prezent încă de la fastuoasa deschidere, când ne-am îmbătat ca niște porci. Am mers atât de mult în barul ăsta că am deosebita plăcere de a mă considera “de-al casei”. Uneori merg singurel, mă pun la bar și încerc să meditez ca un mare gânditor ce-mi place să mă consider în acele momente. Plictisindu-mă la un moment dat am început să fac tot felul de comparații. Așadar am stabilit că barmanul și chelnerița sunt un fel de Bonnie and Clide ai alcoolului, Batman și Batwoman, Superman și femeia bionica! Ba nu! Sunt un fel de chirurg și asistentă din Greys Anatomy (acest serial extraordinar care îți va dezvălui latura sensibilă în timp ce te uiți la el ștergându-ți mucii de pe față). Defapt dacă lucrezi în spatele unui bar cred ca dobândești mai multă experiență în PR decât la facultatea mea de rahat. Fără doar și poate! Ei simt omul și văd atâția dubioși zilnic, deci cu siguranță învață din asta tare multe!
Că tot am ajuns la subiectul ăsta, voi merge mai departe. Eu când beau am impresia că știu să dansez. Dar am o părere atât de bună despre mine, mă simt atât de dansator că până și Michael Jackson s-ar răsuci în mormânt. Defapt chiar dansez mai bine decât el când sunt beat. Sau cel puțin asta cred… Nu vreau totuși să știu ce gândesc oamenii de pe lângă mine. Dar este amuzant pentru că raționametul tău nu este tocmai cel mai sănătos, în acele momente de rătăcire și deși habar n-am să dansez, scot niște mișcări din neant că poate-poate cineva o să creadă că sunt un super dansator cam plictisit și modest să arate tot ce poate… Totul se duce dracu când mai bei puțin și începi să faci break-dance frecându-te de podea.
Mi-am făcut un test pe Facebook, căci după cum v-am spus Facebook-ul este testatorul universal pentru orice vrei tu, și mi-a ieșit că aș fi imatur. Te rog să mă ierți domnule Față de Carte, că am avut curajul să îți utilizez testul. Defapt pe mine nu mă deranjează absolut deloc treaba asta, deși sunt convins că destul tinere domnișoare delirează acum și sunt mai mult decât exaltate pentru că au dovada de mult așteptată! Câte sute de ore s-au certat ele cu mine și cât de mult au încercat să mă convingă că sunt imatur! Mno acum spuneți “bogdea proste”, scuipați în țâță și faceți o cruce! Facebook-ul v-a oferit dovada supremă de care aveați nevoie pentru a dormit împăcate! Sunt conștient că voi rămâne un copil idiot, instabil emoțional pentru o lungă parte din viața mea, dar nu mă deranjează absolut deloc. Ar trebui?. Până la urmă diferența dintre copii și bărbați este prețul jucăriilor. Right or not right?!
Mai am totuși o dilema. Cu toții cunoaștem măcar câțiva eroi super karatiști. Dacă s-ar face un fel de turneu cine ar câștiga. Adică să presupunem că Lorenzo Lamas se bate Chuck Norris, apoi cu Don The Dragon Wilson, apoi cu Adrian Paul, apoi cu Specialistul, apoi cu Bruce L
Din surse demne de menționat am intrat în posesia unei imagini. Îl rog pe cel din poză să mă ierte, pe voi vă rog să ghiciți cine este, iar lui lui Tudor îi mulțumesc.
Pentru că ne-am mutat de ceva timp și nu v-am prezentat noul spațiu al iubirii, vă voi ruga să mă iertați, am avut altele de făcut. Nu caut scuze, dar se pare că este bine să îți mai plângi de milă din când în când.
S-au întâmplat multe și nu aș știi cu ce să încep. Voi trece așadar peste poveștile SF, peste aberațiile lui Boris și instabilitățile lui Lăpu. Ce este cel mai interesant este că aici, în mansarda iubirii, timpul și spațiul au devenit două chestii relative. Acum nu îmi dau seama daca e bine sau rău, ori dacă așa se întâmplă și la case mai mari, dar ideea este că la noi tot timpul este cineva treaz. Fie că este ora 3 noaptea sau 3 ziua, cineva se trezește și altcineva se pune să doarmă. E ceva normal să te trezești și să nu prea îți dai seama dacă e zi sau noapte. Au trecut zile întregi când nici măcar nu văzusem soarele, uneori chiar ne puneam problema dacă mai există. Și, vă rog, nu înțelegeți greșit. Învățam și eram responsabili. Noi nu credem în debravare, la fel cum eu nu cred în preacurvism, ci doar in dragoste pura, și cu toții vrem să fim mai responsabili decât însăși mama responsabilității.
Mi-am tot pus niște întrebări zilele trecute despre… pișoare. Minunat mecanism, probabil una dintre cele mai neapreciate invenții toaletice. Toată lumea laudă closetul, însă trebuie să recunoaștem că pișoarele sunt subapreciate și totodată foarte apreciate. Sunt chiar și motiv de invidie pentru că fetele și-ar dori și ele pișoarele lor. Dar nu despre asta vreau să vorbesc. Odată cu tehnologia au evoluat și pișoarele, cele mai multe fiind acum foarte high-tech. Am mers într-o seară într-un fel de cămin cultural și pot să afirm cu mâna pe inimă că aveau cele mai spațiale și SF-iste pișoare. Aveau un mecanism foarte inteligent cu un fel de aspirator și foarte multe rotițe, care se puneau în mișcare la simpla apropiere. Pentru un moment chiar te întrebai dacă nu cumva te curentează ceva, pentru că… să fim sinceri nu este cel mai bun loc unde ai vrea să fii curentat. Există, însă și pișoare mai puțin avansate, dar care compensează prin răscolirea orgoliului masculin. O oglindă, înclinată cu unghiul potrivit ar crea o iluzie optică ce cu siguranță îți va masturba ego-ul, dacă nu altceva.
Dar să trecem și la alt subiect, că nu am mai scris de mult și până la urmă totul stă în compensare. Sau nu… Aveam o discuție cu o stimabilă domnișoară zilele trecute despre însăși seducția. Jocul ăsta de-a “te vreau, dar nu te vreau”. Și atunci am găsit noi, după ceva dezbateri, metafora care să încadreze perfect toată treaba asta. Seducția este ca un fel de șah fără piese. Exact! Nici măcar creatorul seducției nu cred că ar fi spus-o mai bine. Fata în general mută pionul, prin simpla ei prezență, apoi încearcă și băiatul să își miște pionul prin tehnica învăluirii (“Pisi, te învălui în ceva la mine acasă?”) De aici va urma un joc de-a șoarecele și pisica, când femeia hrănindu-și probabil orgoliul, va face pe inabordabila și inaccesibila, dar, din când în când îi va arunca bietului flăcău câte un rest de atenție. “It’s all about the hunt”! Într-un final, conștient sau nu, bietul băiat va intra în jocul acesta nebun și acolo îi va fi sfârșitul. De aici și până la “Iubi hai să-mi cari plasele” este mai puțin decât v-ați imagina.
După cum am spus la noi în casă timpul a devenit tare volatil. Trebuia să ne umplem timpul cumva… Nu știm exact de ce și mai ales de ce abia acum, dar am cam devenit dependenți de facebook. Fie că este vorba de pești, căței, pisici, Mafia Wars, Geo Challange, Music Challange, Typing Maniac, Guitar Gods, teste de personalitate, evenimente sau pur și simplu racolat stimabile. Este foarte dubios… Ne-am creat un univers paralel și tare rutinos. Intri, verifici commenturi, dai commenturi, arunci câte un like, verifici peștii, îi cureți, le dai de mâncare, te oftici că ti-a depășit unul sau altul nivelul, te bați la Mafia Wars, mai pui doua video-uri de pe Youtube, pui o poză îți schimbi statusul și intri din nou peste 2 minute să vezi dacă s-a schimbat ceva. Să mai avem curajul să spunem că nu suntem retardați emoțional și social?
M-am accidentat grav aseară, iar acum așa lovit cum sunt, vă scriu aceste cuvinte, care sper că nu vor fi ultimele, căci mă doare tare.
Trist probabil că în turul doi avem parte de un alcoolic marinar, care inspiră mai mult milă și un semi-intelectual, cam parvenit, un pic mai mult rârâit și fixat pe tot felul de chestii fanteziste, am plecat să-mi plâng tristețea cu vreun barman la fel de trist ca și mine sau cu o tânără domnișoară, sau cu ambele, sau cu altele. Am făcut eu ce-am făcut, însă întoarcerea a fost aia dureroasă. Știți stâlpișorii ăia mici și drăguți puși pe trotuar cu un scop tare bine definit și anume să nu se urce meltenii cu mașinile lor mari. El a fost atacatorul ca să îi zic așa, cu care, într-un exces de zel, m-am luptat, în timp ce stăteam împiedicat și căzut pe trotuar. Ghinionul face că mă luptam cu propria-mi față pentru că mâinile îmi erau ocupate cu un obiect, al cărui nume nu îl voi pronunța din motive de contravenție. Mă-nțelegi?! Apoi m-am trezit acasă, cu o fată ce mă îngrijea și îmi dezinfecta falca cu after shave că altceva nu aveam prin casă. Acum sunt un mic Scarface, iar lumea se uită la mine cu o combinație între milă și frică, când defapt eu sunt victima stâlpului, ce a rămas tot acolo, teafăr și nevătămat.
Pot totuși să impresionez lumea cu o poveste tare bună, asta e partea pozitivă din tot faptul că mă doare falca! Era singură… Avea vreo 12 ani și ăia vroiau să o violeze! Erau 15, aveau lanțuri, câini și un monstru mitologic cu ei! Cu greu, i-am doborât pe toți și totul pentru a o salva pe biata fetiță prinsă în mâinile lor păroase! A rămas însă monstru mitologic, care prefăcut fiind că e doborât, a invocat ceva puteri divine, s-a ridicat și mi-a dat cu un stâlpișor din-ăla mic peste falcă… Apoi a fugit!
Pe lângă falcă, de dimineață am avut o altă problemă majoră. Trebuia să scapăm de obiectul adus acasă, pentru că îl căutau niște domni, destul de supărați, credem noi. A fost pentru prima oară când, cred că am simțit ce simte un mafiot ce săvârșește crima perfectă! Am adus mașina cu farurile stinse în fața blocului, o parte din obiect, înfășurată într-o pătură am băgat-o în portbagaj, cealaltă am aruncat-o într-un râu micuț și am lăsat-o să se scufunde. Apoi ne-am dus în capătul omenirii, unde tot cu farurile stinse, am aruncat a doua parte din obiect, însă fără pătură căci aia îmi mai trebuia… Ne-am simțit tare ușurați că nu am fost văzuți de niciun martor… Și nu… Nu era un cadavru!!
Cum mă doare falca și îmi place să mă vait nu am mai făcut niciun filmuleț, dar Mono, care bea sau fumează chestii dubioase, e destul de trist acum și îmi dă chestii ciudate prin Facebook-Față de carte!
Pentru ca a fost ziua mea mulțumesc fanilor pentru susținere, mamei că a avut inspirația de a mă face și prietenilor mei idioți care au făcut tot posibilul să mă facă din nou de râs! Dar nu-i bai! Cu multă iubire și răbdare ajungem și la 22 de ani!
După multe tentative nereușite de schimbare a bodegii în care ne pierdem toți banii, a trebuit să recunoaștem că am eșuat lamentabil în cercetările noastre și să ne întoarcem în aceeași sugătoare de bani numită Janis. După ce ne-am destrăbălat ca niște oameni fără principii și valori morale, am preacurvit și preaalcoolisit, am plecat spre casă. Și nu oricum, ci cântând minunatul imn al lui Avram Iancu! ‘Nainte, ‘nainte cu arme și flori, așa am ajuns noi la statuia lui Mihai ăl Viteaz unde ne-am minunat de calul său mare de piatră! După ce ne-am spus curiozități referitoare la cal și statuie, în general, Boris fiind cel mai mare cunoscător de curiozități, el însuși fiind dealtfel o curiozitate, am plecat spre casă. Nu înainte de a-i aduce pe Crin și Oprescu mai aproape de sufletele noastre, adică sub formă de afișe electorale, cu care ne-am umplut pereții!
Mai apoi ne-am cărăt spre casă! Dimineața nu am fost prea lămurit, dar m-am trezit în brațele unei tinere domnișoare, pe care am botezat-o sugestiv Hannah Montana… Cică pentru a nu mai dormi cu o bilă roz în brațe, prietenii mei idioți, (de care nu sunt mândru deloc și as vrea sa fac tot posibilul pentru a-i înlocui cu alții mai buni și mai inteligenți) mi-au făcut-o cadou… Aveți poza mai jos! Iar chestia cu parcarea am găsit-o pe un stâlp… Este curios totuși cine va fi bravul fecior ce o să rămână singur cu cauciucata domnișoară.
Și pentru că suntem o țară foarte apreciată și bine văzută în exterior vă pun și o parte din episodul Top Gear făcut în România, care după părerea mea începe genial!! Și dacă cumva vă veți minuna din filmări, să știți că nu au fost făcute de români. Românul era doar să intre cu elicopterul în ei și filma mai mult elicea decât panorama!
Din motive medicale, trupa vocal instrumentală Borandu și-a amânat lansarea primului lor album ce conține piesa de succes De la duș la zacuscă. Ne cerem iertare fanilor, dar promitem să ne revanșăm.
De trei zile Boris doarme în continuu, are ceva boală rară, iar noi îl mai verificăm să vedem dacă respiră… Cum este legumă non-stop eu mă foarte plictisesc și trebuie să îmi găsesc tot felul de activități. Ca orice român spălat pe creier, ce apreciază mai mult sărbătorile americane decât ălea ale lui tradiționale și de când pământul, m-am deghizat și eu în ceva personaj creat de mine. Și am plecat cu Lăpu spre parșiva Janis, care te lasă de fiecare dată fără vreun sfanț în buzunar… Ne așteptam să găsim monștrii mitologici și dragoni înaripați, dar tot ce am găsit acolo era o turmă de cocalari care se uitau dubios la noi și bombăneau ceva de niște fraieri costumați! Toate astea după ce am reușit să intrăm vreo 5 persoane fără să plătim… Cu o ștampilă și un bon găsit pe jos!
Erau însă și oameni care probabil simpatizau cu penibilul în care mă aflau și ca un fel de “Lasă bă că și eu m-am făcut de multe ori de căcat” îmi aduceau câte o bere să îmi înec amarul. Alții refuzau să-mi vorbească deși mă cunoșteau de o viață! Lumea se pare că este foarte sensibilă la imaginea lor publică. Nu pot fi văzuți în compania oricui! Gagicile pe de altă parte erau foarte entuziasmate… Diverse tinere domnișoare au vrut, cu orice preț, să știe ce fel de fond de ten am folosit că și ele, nebunele au căutat peste tot… Cică și fixativul era foarte bun și vroiau neapărat să știe de care îi… De aici am dedus eu că nu le interesa nici persoana mea și nici măcar costumul!! Măcar nu au fugit înspăimântate!
După cum spuneam toate activitățile mele culturalo-artistice sunt suspendate pâna la însănătoșirea grabnică a micuțului Boris am început să studiez chestii… Ei într-un moment de documentare artistică am dat peste acest articol minunat, scris de o studentă eminentă cu vreo 3 pseudonime, pe care o vom numi sugestiv Geta. Tânăra domnișoară îmi este colegă la super facultatea de super comunicare și super relații super publice! Să îmi traducă și mie cineva ce vrea să zică că eu nu înțeleg… Click pe poza, sa nu va chiorati!
Și era să uit ce era mai important!!! Darius se pare că ieri și-a făcut un fan homosexual… Flăcăul se tot fofila pe lângă dânsul și îl lua suav cu fiecare ocazie în brațe… Darius zâmbea jenat, îl împingea pe ciudat la o parte și scria ceva într-o agendă misterioasă!
Ca sa va faceti o idee.
