Bursa
Recent am primit o bursă la Vancouver, la Vancouver Film School mai exact. Am fost foarte fericit când m-a sunat stimabila să îmi spună că am primit o bursă de fix 10.000 dolari. Fericirea mea a durat până mi-a spus că trebuie să-mi confirm locul în 2 săptămâni prin plătirea restului de taxă de vreo 40.000 dolari. Halal bursă!
Cu puținul entuziasm rămas m-am îndreptat spre BRD, să întreb de posibilitatea înrobirii pe viață la un credit. Foarte fericită, doamna de la ghișeu, mi-a explicat că am nevoie de semnături de la mama, tata și cel puțin 2 bunici pentru a obține maxim 3000 euro, bani de studiu. Excelent! Pe lângă îndatorarea pe 10 ani, nu puteam să-mi cumpăr nici măcar un pateu canadian cu respectiva sumă. Am plecat.
Asa am ajuns la ușa lui Patriciu, după ce în prealabil, Dan Voiculescu, mă invitase citez: “Să mă duc la cine m-a învățat că el dă bani moca prin fundația lui super tare și că să mă mai duc o dată tot acolo dacă cumva cred că aia nu e paravan de spălat bani. Fraier care sunt! Fraiere, fraiere!” Am încheiat citatul.
Asadar, timid am bătut la ușa lui Patriciu, unde să vedeți întâmplare, îmi răspunde un interlop din Craiova care cu o sabie în mână.
- Cu domnul…
-Care domnul?
-Patriciu?
-Care Patriciu?
-Dinu… Patriciu.
-Mda… Ce vrei de la EL?
-Păi știți am primit o bursă….
-Ce vrei, mă?
-Bani…
-Păi ai dat mail la fundație?
-Am dat, da’ încă nu mi-a răspuns nimeni…
-Mai dă o dată. La revedere!
[Ușă trântită, zăvor tras, râs isteric pe fundal]
Acasă, din nou, am trimis mailul către fundație. Și am așteptat fix 3 zile, până s-a sculat secretara și mi-a răspuns la mail. Se făcea că erau foarte entuziasmați de posibilitatea pe care le-o ofeream și anume de a mă ajuta, ei pe mine, să urmez o facultate. Nu de alta, dar ce fac eu acum se numește pierdere de bani, nervi și timp, primind la sfârșit o diplomă. Și după trei rânduri de mulțumiri că i-am ales pe ei să îmi finanțeze visul, citesc într-un final răspunsul care suna cam așa:
“Bine, bine… Să presupunem că îți dăm banii, evident nu pe toți că ar fi prea simplu pentru tine. Doar așa nu se poate… Ceri banii și pleci în Vancouver. Trebuie silință. Înainte să îți dăm o parte mică din bani ne asigurăm că am făcut un contract smecher (mogulii au o obsesie pentru cuvântul ăsta) ca după ce termini școala să vii și să lucrezi pe 6 milioane per lună la noi! Adică la EL! Pentru fiecare mie de euro pe care ai îndrăznit să ne-o ceri, stai un an ca sclavul și îi speli papucii LUI! Dinului! Dacă nu faci asta sau dacă cumva fugi din țară… Îl mai știi pe olteanul chel? Mno… Îl trimitem la ușa mamei dumitale să recupereze ce are de recuperat. Dacă înțelegi ce vreau sa zic… Altfel îți mulțumim pentru dorința de a colabora, cu respect, secretara LUI.”
Dezolat și fără vreo șansă să ajung altundeva, decât pe un câmp de căpșuni din Spania, am pus mâna pe telefon și printr-o engleză de baltă, învățată la școală, am sunat-o pe canadiancă să îi transmit regretele mele că nu mai vin la școală din motive evidente și să dea bursa altcuiva. Tot evident… Și ea mi-a spus că regretă nespus și mi-a închis telefonul.